home

Despre Muntii Parâng

Muntii Parâng fac parte din Carpatii Meridionali, grupa muntoasa Parâng-Sureanu-Lotrului, fiind cea mai mare ca suprafata dintre masivele muntoase ale României. De la est la vest masoara aproximativ 50 de km iar de la nord la sud circa 25 km.

Muntii Parâng sunt delimitati la vest de Valea Jiului, iar la est de râul Oltet si râul Lotru. La nord sunt delimitati de Muntii Sureanu, prin valea râului Jiul de Est Spre sud, delimitarea este facuta de sirul depresiunilor Novaci, si Baia de Fier.

Sunt strabatuti de cea mai înalta sosea de la noi din tara, Transalpina, care ajunge pâna la altitudinea de 2.200 m, oferind imagini rar întâlnite.

Pe cuprinsul întinderii muntilor Parâng se gasesc un vârf muntos de peste 2.500 de metri, si anume vârful Parângul Mare, cu 2.518 m si trei vârfuri de peste 2.400 de metri: Gemanarea, cu 2.426 m, Stoinita, cu 2.421 m si Cârja cu 2.405 m si aproximativ 15 vârfuri de peste 2.300 m.

Muntii Parâng se remarca prin masivitatea lor, care îi fac a fi aseamanatori cu Muntii Fagaras si multitudinea de lacuri glaciare (Mija, Câlcescu, Rosiile, Iezerul Înghetat) care îi aseamana cu Muntii Retezat. Faptul ca pe traseele sale sunt putine cabane si refugii montane îl face sa fie unul dintre cele mai salbatice masive muntoase din România.

Partea sa sudica se remarca prin existenta unor formatiuni calcaroase, care au dat nastere unor pesteri, cum ar fi: Pestera Muierilor, aflata pe valea Râului Galbena si Pestera Polovragi, aflata pe valea râului Oltet.

 

Designed and developped by Vaipan Dragos-Mihai

All rights reserved by Vaipan Dragos-Mihai

Copyright © 2008 - 2009